Adevăr și Creație

Ce este inteligența?

La o analiză pripită, inteligența e capacitatea de a procesa rapid și eficient informația. Pură computație.

Dar nu-i! Adică, nu este doar atât.

Ba uneori, puterea de computație e irelevantă în găsirea soluției, mai ales atunci când informația este incompletă sau puterea de computație este depășită de complexitatea informației de procesat.

Să luăm un exemplu edificator,

aflat pe marginile de sus ale capacității inteligenței umane – ne vom referi la inteligență până la valorile ei umane pentru a avea picioarele ferm ancorate în realitatea cunoscută.Srinivasa Ramanujan a fost un geniu al matematicii. Autodidact, studiind A Synopsis of Elementary Results in Pure and Applied Mathematics de George Shoobridge Carr, el a intrat direct în studiul teoriei matematicii, al metateoriei ei, pentru că această carte este un compendiu de teoreme și rezultate fără o demonstrație/computație de susținere. Educat astfel, a devenit capabil să vadă pattern-uri în șiruri infinite de numere, fără a fi nevoie să ajungă la ele călare pe melcul computației.

Pentru formule astfel create, G.H. Hardy și matematicienii de la Cambridge au avut nevoie de luni, chiar ani, să le demonstreze… adică să le computeze venind înapoi. Știindu-le deja!Acesta este un miracol absolut imposibil, dacă păstrăm paradigma mecanicistă a teoriei științei de astăzi.

Am spus „vedea pattern-uri,” dar nu este „văz,” nu-i așa? Este un „simț.”O emoție.O emoție atât de rațională încât computația, șchiopătând în sughițurile ei mici și pașii ei de furnică, a bătut-o-n stâncă after the fact. Pentru că „așa e... corect!” La fel ca emoția/siguranța că unu plus unu fac doi. O senzație pe care eu o numesc truth recognition și care este unul dintre procesele esențiale ale inteligenței – cel puțin umane, dar ar trebui să fim absurzi să credem că inteligențele superioare le-ar contrazice pe cele ale căror metateorie sunt. Dar despre asta mai târziu.

Ușor de dovedit – prin experiența fiecăruia, dacă ne exersăm conștiința – cum computația, atunci când citim o altă hartă decât pe cea matematică, este o succesiune de emoții. Însă, ca și gravitația, cu cât mergi mai în detaliu, cu atât îi pierzi amprenta. În schimb, în salturi mari, enorme, ca în cazul teoremelor create de Srinivasa, pentru pattern-uri mari în metateorie, emoțiile sunt egale cu cele ale oricărui artist sau intelectual, atunci când adevărul și frumosul sunt atinse... flăcările interioare sunt imense, deturnând creatorul de la orice alta experiență in viață in favoarea ei.

Pentru a înțelege inteligența, e nevoie să înțelegem fenomenul în sine, nu doar „componentele,” care practic sunt expresiile ei în conjuncturi limitate, spunând foarte puțin despre fenomenul în sine, despre inteligență.Psihoza noastră materialist-reducționistă – orice idee, oricât de bună, dusă la extremă devine o psihoză – are în unghi mort fenomenul în sine. Îl înțelege, sau mai bine zis îl explică prin sincronia elementelor care îl compun. Sincronia efectelor lui în circumstanțe limitate, particulare. Vedem cum incapacitatea de a trece de la particular la general, pentru că din oricâte propoziții particulare nu putem induce o propoziție generală, ne face să pierdem fenomenul în sine.

Iar fenomenul în sine are viața lui, așa cum tu nu ești doar funcționarea celulelor tale. Și orice dubiu asupra valorii de adevăr a propoziției precedente ar trebui spulberat de înțelegerea că, așa cum explică Sapolsky, din perspectiva aceea, free will-ul omului nu există.

Nu există agency.Adicătelea, tu! Cine ești tu, nu exiști pe harta lor. Vocea ta e zgomotul pe care-l produc bilele/particulele rostogolindu-se de la începutul timpului. Pentru că totul, acolo, este o înșiruire logică de repercusiuni venind de 13,8 miliarde de ani... bile/particule lovind alte bile, de la Big Bang până acum. Așa și este! Din perspectiva aceea. Din acel unghi, în care tu nu exiști.

Din fericire, din toate celelalte unghiuri, da! Ba există gânditori care spun că bilele nu există, fiind un vis de-al tău.Dar să nu exagerăm și să revenim la șirul nostru de inferențe valide.

Exiști! Și știi că este așa pentru că simți asta. Experimentezi asta nemijlocit. Ești, gândești, acum și aici. E un sentiment atât de puternic, încât orice informație exterioară este un bla-bla... altceva decât real. Realitatea că ești e singura certitudine, pentru că, dacă ea nu este certitudine, cu atât mai puțin vor fi ideile și informațiile venite din exterior, percepute, decodate și recodate de tine și inteligența ta. Inteligența ta: singurul lucru de care poți fi sigur. Inteligența, locul unde ești acum. Cine ești acum.

Vedem cum inexistența ta în știință, monopolizată de materialismul reducționist, e o problemă.O mare scăpare! Pierzând esențialul, practic.Pe tine.

Iar tu ești tot ce contează cu adevărat, nu unghiul mort al unei ideologii științifice, care ne-a ridicat enorm și va continua să o facă, dar care de aici încolo este orb. Pentru că realitatea este mai complexă. Și, bineînțeles, totul din întâmplarea care ești, „întâmplare” înțeleasă ca existență, dar cu artistic license pentru poezia limbii – o limbă care codează înțelesuri pe care semiotica a albit studiindu-le... sau ar trebui... În fine, întâmplarea care ești, navigând prin poarta incertitudinii pe care o deschide prezentul, capătă putere de driver al realității pentru ființa care ești. Pentru tine și pentru tot ce e legat de tine, cu o infinitate de fire temporale deschise în față și un butterfly effect rostogolindu-se până la sfârșitul timpului... Decizia este a ta. Nu este între stânga sau dreapta, ci între peste tot în jur, într-un număr incomputabil de mare de moduri și combinații.

Problema este că posibilitățile pentru un viitor existent sunt limitate. Practic, trebuie să găsim cărările capabile de un viitor. Aici înțelegem cum putem să ne înțelegem ca inteligență. Driver. Sapiens o numesc eu. Inteligența umană. Poate că voi fi acuzat de lipsa poeziei în terminologia mea. Dar lipsa de poezie este în interpretarea conceptului din partea criticilor, prin limitările pe care le impun aprioric și irațional. Mă refer la o inteligență pictând ca cei mai mari pictori și râzând la prostia teatrului absurd al vieților noastre din ultimul timp. Problema e cu înțelegerea noastră a conceptului, nu cu lipsa de spirit și artă a fenomenului în sine. A omului – și încetați să vă gândiți la corp, ci la om... omul care ești și suntem toți.

Pentru că arta nu este irațională... chiar și atunci când tensionează rațiunea, o face folosind una superioară, care se dovedește în timp perfect rațională. Chiar de bun simț.

Revenind la Ramanujan, ar fi absurd din partea noastră să numim abilitatea sa altfel decât inteligență. Sau artă. Sau spirit. Dar, ca să fim exacți, trebuie să folosim inteligență, ridicând conceptul la adevărata lui valoare, imens mai largă decât umila computație. Arta în sine este o expresie a inteligenței. Norocul lui, al lui Ramanujan, a fost darul pentru o artă demonstrabilă computațional. Deci băgată în seamă de oamenii care se cred realiști, adică materialiștii reducționiști.

Din păcate pentru ei, și pentru noi, trăind în lumea sufocată de doctrina lor ridicată la rang de lege divină, viața umană este mult mai complexă și necesită procese mai complexe decât digestia și efortul muscular pentru a explica geniul lui Michelangelo. Inteligența umană este, până la urmă, cum observă cu acuratețe Bernardo Kustrap, o dissociative disorder a Inteligenței Universului, practic a lui Dumnezeu. Proiecția Lui la mărimea asta, în viața și realitatea de om.

Celulele... celulele sunt doar expresia ei materială. Un mediu inferior locului unde conștiința umană se întâmplă. Bineînțeles că toate procesele sunt raționale și logice, nu înțeleg cum ar putea fi altfel. Dar, privim lucrurile de jos în sus și nu putem înțelege fenomenul în sine. Pentru că, de fapt, totul, sau partea cea mai importantă, se întâmplă de sus în jos. Gândul se formează, ca apoi neuronii să își trimită tentaculele dendritice pentru a forma o neuropathway. De aici pornește totul, din sfera unde suntem noi acum – o realitate mult mai „reală” decât masa asta – întreabă un neuroscientist despre „realitatea” senzorială pentru a-i înțelege irealitatea.

Revenind la Ramanujan, inteligența lui este bazată pe emoții, pe spirit, nu pe computație. Scurtăturile astea noncomputaționale în înțelegerea, în simțirea pattern-urilor care formează repetiții, făcându-ne capabili să navigăm o realitate inimaginabil de complexă, în care, la un anumit nivel de analiză, totul se întâmplă doar o dată în istoria Universului. O realitate imposibil de calculat. Atât de imposibil de calculat, încât trebuie să se întâmple pentru a se afla rezultatul – Stephen Wolfram.

Emoția joacă aici un rol hotărâtor. Spiritul. Putem să-l luăm ca lumină divină, dar, fiind un om căruia îi place să aibă ceva ferm sub picior, îl văd ca o valoare a inteligenței umane. Practic, întreaga noastră experiență rațională este un șir de emoții, de trăiri. Ce se întâmplă acum.

Care este diferența dintre ceva fals și adevăr? Simți.„Simțitul” ăsta fiind mai rațional decât computația bazată pe o informație limitată.

Poate unii vor răstălmăci aceste idei, crezând că demistificarea spiritului va omorî arta. Dar gândul acesta e amuzant de neinteligent, pentru că adevărul face arta mult mai importantă, punând-o într-o lumină care o face imposibil de ignorat, dacă dorim să avem vieți pline, împlinite, dacă dorim să ne găsim sensul și scopul existenței dincolo de o fiziologie mecanicistă și oarbă la cine suntem cu adevărat – daca dorim sa pășim înspre Adevăr.

...Inteligența, calea noastră spre adevăr, este emoție pură... creație pură.

(va urma)